Stilul rustic aduce un pic de confort și sentimentul de „acasă” în orice amenajare. Dacă vrei să-l integrezi și tu în casa ta, uite câteva exemple din care te poți inspira.
Advertisement Slot: billboard
Original ID: lda-article-1
Replace this placeholder with your actual ad code
„Stilul rustic este strâns legat de tradiție și viața la țară”, spun arhitecții Jooca Studio. Tocmai de asta presupune folosirea materialelor naturale în construcție, dar și în amenajare – lemn cu aspect neprelucrat, piatră, lut. Îl poți integra și prin materiale textile făcute din in, bumbac sau lână, ori prin obiecte din ceramică – farfurii, căni, vaze pentru flori sau ghivece.
„Fiecare cultură a dezvoltat un sistem arhitectural specific folosind aceste resurse, așa că stilul rustic actual își are rădăcinile în arhitectura populară specifică fiecărei țări”, explică arhitecții Jooca Studio. Deci nu e de mirare că stilul rustic se împletește atât de armonios cu cel tradițional. Culorile specifice folosite în amenajările rustice sunt cele neutre, maro, alb, bej, gri sau cafeniu, iar motivele tradiționale românești – în nuanțe de roșu, verde, galben, albastru – contrastează plăcut cu ele.
Însă ca să-ți faci o imagine mai concretă, am selectat câteva imagini cu interioare cu influențe rustice care te vor convinge să le integrezi și tu în amenajarea ta.
Advertisement Slot: inarticle1
Original ID: lda-article-2
Replace this placeholder with your actual ad code
Dormitoare amenajate în stil rustic
Ce ți s-ar putea părea ciudat la acest dormitor în stil rustic sunt masa de dining și frigiderul de la capătul patului. Asta pentru că e de fapt o căsuță în copac unde te poți caza, iar proprietarii au considerat potrivit stilul rustic pentru amenajare. Preșurile de lână și pardoseala din lemn sunt accentele care îl dau de gol.
Advertisement Slot: inarticle2
Original ID: lda-article-3
Replace this placeholder with your actual ad code
Dormitorul ăsta e exemplul perfect de elemente tradiționale îmbinate cu elemente rustice. Motivele și culorile de pe covor și fețele de pernă sunt specific românești, iar tavanul din lemn, patul pe bârne de stejar și preșul de lână sunt specifice pentru stilul rustic.
Da, lemnul e un must și cel mai bine merge combinat cu pereți sau textile albe, ca în dormitorul Cabanei Șapte, cu influențe scandinave și rustice.
Advertisement Slot: inarticle3
Original ID: lda-article-4
Replace this placeholder with your actual ad code
O altă opțiune inspirată este să mixezi stilul rustic cu cel vintage, așa cum a făcut Anca Dumitrescu în dormitorul ei.
Advertisement Slot: inarticle4
Original ID: lda-article-5
Replace this placeholder with your actual ad code
Grinzile de lemn vizibile pe tavanul casei sunt un element des întâlnit în amenajările rustice, însă țin mai degrabă de construcție, decât de designul interior. Le găsești mai mereu în casele vechi românești.
Poți aduce elemente rustice și într-o amenajare contemporană, prin textile cu motive și nuanțe neutre, naturale.
Advertisement Slot: inarticle5
Original ID: lda-article-6
Replace this placeholder with your actual ad code
Stilul rustic în bucătărie
În bucătărie, poți miza pe o ușă rustică în stil farmhouse, cum e cea din amenajarea acestui apartament din zona Iancului, București.
Advertisement Slot: inarticle6
Original ID: lda-article-7
Replace this placeholder with your actual ad code
În casa de la țară a Alinei Alexe și a lui Bean de la Subcarpați e plin de accente rustice. De exemplu, în bucătărie, blatul și tavanul, soba și obiectele ceramice expuse la vedere.
Lemnul natur nu e singurul element rustic din această bucătărie – modelul faianței este unul special. Plăcile ceramice au fost salvate de la o altă amenajare.
Advertisement Slot: inarticle7
Original ID: lda-article-8
Replace this placeholder with your actual ad code
Un element ușor de integrat într-o bucătărie rustică este o insulă. Cea din imagine cu blat din lemn cu aspect nefinisat și corp placat cu piatră se potrivește de minune.
Advertisement Slot: inarticle8
Original ID: lda-article-9
Replace this placeholder with your actual ad code
Poți opta chiar și pentru o insulă făcută integral din lemn – singura condiție e să predomine materialele naturale.
Poți adăuga pe pereți depozitări deschise pentru farfurii și alte ustensile de bucătărie, ca în amenajarea de mai sus.
Advertisement Slot: inarticle9
Original ID: lda-article-10
Replace this placeholder with your actual ad code
Iar pentru corpurile-bază, keep it simple: păstrează totul în nuanțe neutre, lemn natur și alb. Poți adăuga accente pastelate prin obiectele ceramice expuse.
Advertisement Slot: inarticle10
Original ID: lda-article-11
Replace this placeholder with your actual ad code
Da, poți aduce elemente tradiționale și într-o bucătărie rustică, prin accesoriile textile: un covor, un ștergar sau chiar perdelele de la ferestre. Aici, însă, stâlpii din piatră și corpurile de lemn sunt clar specifice stilului rustic.
Livinguri amenajate în stil rustic
Dacă ai cum, trebuie neapărat să aduci un șemineu într-un living în stil rustic. Cel din imagine se află într-un apartament din București, așa că nimic nu e imposibil.
Advertisement Slot: inarticle11
Original ID: lda-article-12
Replace this placeholder with your actual ad code
În restul încăperii, proprietara a adus un covor cu motive tradiționale, o canapea verde și un fotoliu galben.
Advertisement Slot: inarticle12
Original ID: lda-article-13
Replace this placeholder with your actual ad code
O altă combinație reușită pe care o poți face în living este între stilul rustic și cel scandinav, așa cum a făcut Diana Dragne la ea acasă.
Iar un covor din iută poate fi un detaliu care completează complet amenajarea.
Advertisement Slot: inarticle13
Original ID: lda-article-14
Replace this placeholder with your actual ad code
Sau câteva fețe de perne în carouri.
Foto deschidere: Casa Noah